… cât de încântat a fost de întâlnirea cu Dumneata

Eforturile monicilor de a mă vedea angajat la Europa liberă n-au contenit multă vreme. Totuși, Virgil Ierunca îmi promite că va ține seamă (“Vom ține bine înțeles seama de prima parte a scrisorii;”) de rugămintea mea de a nu insista pe lângă Vlad Georgescu, dar mă roagă, încă o dată, să nu rup orice legătură cu  Münchenul, fiindcă abia întors de la New York, unde înregistrase un lung interviu cu mine, Vlad le telefonase spre a le spune cât de încântat fusese de întâlnirea cu mine.

Monicii încep deja să-mi trimită colete în care se află copii ale textelor mele difuzate de Europa liberă pe când mă aflam în țară, benzi de magnetofon cuprinzând difuzarea în serial a volumului de poezii interzis în țară, De bună voie, autobiografia mea, cronici, reviste, cărți, discuri etc.

La rugămintea de a obține și copii ale textelor lui Dan Petrescu îmi răspunde că e mai dificil, fiindcă sunt la Max Bănuș cu care nu se afla în relații cordiale, fiindcă acesta din urmă îi ura pe toți cei care fuseseră apropiați de Noel Bernard, director împotriva cărui Bănuș dusese “o campanie îndârjită”.

Despre volumul meu, care ar fi trebuit să apară în colecția revistei Limite, nu-mi dă vești prea bune – finanțatorul revistei, N. Petra, murise la câteva zile după sosiriea mea în Occident. Printre altele, îmi mărturisește că “Negrul este o constantă a viziunii mele despre lucruri.”

Așa aveam să înțeleg de ce Monica, fire cu mult mai optimistă, îmi spusese în câteva rânduri ”Da, sigur, dumneata te înțelegi mai bine cu Virgil decât cu mine…” Observația era doar parțial adevărată –  de înțeles m-am înțeles foarte bine cu amândoi, chiar dacă aveam multe discuții în contradictoriu. Preferam să ne spuneam cu onestitate părerea și asta a fost mai important decât orice diplomație de două parale.

În sfârșit, data scrisorii este eronată. Nu putea fi vorba de 4 august 1985, fiindcă eu ajunsesem în America abia pe 5 august, iar interviul (AICI) despre care le pomenise Vlad fusese înregistrat în studioul Europei libere din New York la 25 august și difuzat pe 29 august. De fapt, scrisoarea fusese așternută pe hârtie la 5 septembrie.

Posted in

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist

Reader Interactions

Comments

  1. Monica Lovinescu, ,,Jurnal. 1985-1988”, București, Ed. Humanitas, 2002, p. 101: ,,[19.01.1986] Pe de altă parte, Geta D. îi telefonează din Bucureşti, alarmată, lui Marie-France: va apărea în România literară un interviu al lui Cioran acordat lui Florian! Telefonez lui Cioran: l-a primit pe Florian şi au stat de vorbă. Dacă Florian povesteşte doar întrevederea, nu va reacţiona; dacă o prezintă sub formă de interviu, va da o dezminţire prin FE. Eu i-o cer, pentru prima oară, destul de dur. E afolat, jură că nu va mai primi români etc. Florian este marxistul care a scris bine despre el. Cînd mă gîndesc că Cioran îl atacase pe Mircea că a dat un interviu lui Păunescu! îi spun că e acelaşi lucru. Protestează moale.” M-am oprit asupra acestui fragment pentru a medita asupra raportului identitate-diferență. Și Cioran, și Monica Lovinescu detestau regimul de la București. Dar în timp ce rășinăreanul era un artist pur-sânge, interesat de propagarea pe orice cale a numelui său, mai cu seamă când era vorba despre un adversar ideologic care a scris de bine despre el și cu atât mai mult cu cât era vorba despre cineva a cărui origine etnică el o stigmatizase în tinerețe, purtând în el mereu această vină tragică, Monica Lovinescu era doar consecventă intransigenței sale, unei purități etice militante, la fel de admirabile, de altminteri. Amândoi aveau dreptate, și nu trebuie să fii solomonic pentru asta, ci pur și simplu viața unui om nu poate epuiza diversitatea psiho-spirituală, ci doar o exprimă în chip memorabil, în momente privilegiate, de excelență a sufletului și/sau a minții…

  2. Max Bănuş Tinerama. Ulterior director. Cine ar fi bănu(ş)it?

    Ceauşul merge la stână. Baciul il priveste curios. Ceauşul “Cum nu ma stii? Vorbesc si la TV. A, ai numai radio? Vorbesc si la radio”. Baciul cade in genunchi, isi face cruce, cu ochii inecati in lacrimi “Măriii, puni, fă, di mămăligî, c’o vinit Noel Bernard la noi’ăi!”.

  3. Virgil Ierunca, ,,Subiect și predicat”, București, Ed. Humanitas, 1993, p. 64: ,,Noel Bernard n-a fost un ideolog, ci o conștiință întruchipînd – există și delegații prin eter – setea de dreptate și de libertate a românilor de pretutindeni. Grație lui «Europa Liberă» a devenit o tribună a drepturilor omului, fiecare venind cu plîngerea lui pentru a fi auzită sus, acolo unde nu ajung nici întîmpinările, nici tînguirea. Spre «Europa Liberă» și spre directorul ei a pornit și jalba istorică a minerilor în grevă pe Valea Jiului. Va uita cineva, apoi, că în vremea cutremurului românii și-au îndurat mai ușor suferința și dezastrul grație lui Noel Bernard, care a transformat «Europa Liberă» într-un studio deschis al apelurilor și întrajutorului? [Decembrie 1981]”

  4. Noel Bernard, ,,Aici e Europa Liberă”, București, Ed. Tinerama, 1991, p. 122: ,,Corupția se răspîndește pretutindeni, de jos pînă foarte sus. Pentru aproape orice, e nevoie de șperț. Țigările Kent au ajuns să fie principala valută forte a țării, mult mai prețuită decît leul. Șperțul și ciubucul au ajuns la loc de onoare. Fără pile, cunoștințe sau relații, preferabil toate trei, ești condamnat în general la mediocritate, oricît de capabil ai fi și oricît de mult talent ai avea. Cu proptele poți să ajungi departe, chiar dacă ești necorespunzător. Pro forma, unele măsuri luate de regim sînt supuse discuției publice, așa cum a fost cazul, de pildă, cu recenta mărire a tarifelor transporturilor publice. Dacă în cadrul acestor așa zise discuții cineva încearcă să protesteze, e chemat la partid, frecat, și dacă nu se pocăiește repede, i se desface contractul de muncă. E ceea ce se înțelege astăzi, în România, prin democrație. Toate aceste stări s-ar putea ameliora repede, dacă în România ar exista o viață politică. Dacă ar exista, în primul rînd, o viață politică în cadrul Partidului Comunist Român. Actualmente, toate discursurile sînt ținute de un singur om, toate hotărîrile sînt luate tot de el. Orice discuție e interzisă. Instituțiile țării au fost unele desființate, celelalte paralizate. [26 august 1978]”

  5. elegie pentru Monica și Virgil// vă port în suflet calzi în vitrege vremuri/ căci după o pauză înșelătoare/ precum tot ce sclipește/ acordurile vocilor voastre se împletesc iarăși sfârâielii mărunte/ dar nu o mai denunță acum/ – deșirarea aceasta e chiar vibrația lumii/ pe care ați cântat-o pentru noi/ cei părăsiți în neputință/ înțelesam oare picătura speranței/ dar vă mulțumesc chiar și așa/ adâncit în istorica letargie

  6. Fiecare exilat poartă cu sine tragedia personală, adăugată aceleia omenești, generice. M-aș opri la o formă specială de exil, pe care o trăiesc mai mulți oameni decât se crede îndeobște, din cele mai diverse motive: exilul interior. Ești cu ai tăi, vorbești limba maternă, dar totuși nu ești de aici, de acum, din această lume. Încerci să fii un cetățean onest, să nu superi, să nu deranjezi. Treptat, aliura de ciumat ți se întipărește pe chip, în suflet, în minte. Te interiorizezi tot mai mult, ceilalți te evită mult mai eficient, dar supraviețuiești. E dincolo de politică, e ceva între etică și metafizică, adică o banală chestiune filosofică. Și totuși, e chiar viața proprie, fără fotoșopări ori biete șopârle…

    • „ În realitate, existența lumii nu mi se pare absurdă ci de necrezut, căci în interiorul existenței și al lumii se poate vedea clar, se pot descoperi legi și stabili reguli „rezonabile”. Ceea ce e de neînțeles nu apare decât atunci când urci la sursele existenței, decât atunci când stai pe margine și o privești in ansambul ei” ( citat din Eugene Ionesco, transcris si pe coperta a II-a a cartii…. ) – Eugen Ionesco, „Însinguratul”, Editura Albatros 1990.
      Reîntâlnirea mea cu artistul plastic din Paris, Cristian Todie ( http://www.art-theorique.com/ ), m-a determinat să reiau „drumul la Canossa”, devenit între timp un „drum de țară” ( am avut cartea menționată mai sus la deschiderea „Fundației Todie” la Constanța, str. Sulmona nr. 26, pe 31 martie 2018, între orele 11.00 – 13.00 )….”Excomunicarile” doar i-au dat culoare, sens și dinamică. Fondul este același.
      P.S. Incredibilă mărturia recentă a lui G.M. Tamas, aici : https://www.observatorcultural.ro/media/tamas-gaspar-miklos-dialog-cu-simion-buia/ . O încheie exprimandu-și dorința de a vrea să înțeleagă…Odată vocea românului Dorin Tudoran era crucială pentru lume ( relaționarea din actuala postare, și in general cele din “seria monicilor”…. ), pentru înțelegerea României de către lume. Acum, vocea ungurului G.M. Tamas, odată cetățean român ( până în anul 1979, cred ), este crucială pentru România, tocmai pentru că prietenul d-lui Tudoran, G.M. Tamas, dorește să înțeleagă lumea….Să sperăm că vor mai fi conștiințe care vor dori să înțeleagă….

      • Domnule Dudaș,

        Prin acest “Odată vocea românului Dorin Tudoran era crucială pentru lume ( relaționarea din actuala postare, și in general cele din “seria monicilor”…. ), pentru înțelegerea României de către lume. Acum, vocea ungurului G.M. Tamas, odată cetățean român ( până în anul 1979, cred ), este crucială pentru România, tocmai pentru că prietenul d-lui Tudoran, G.M. Tamas, dorește să înțeleagă lumea….Să sperăm că vor mai fi conștiințe care vor dori să înțeleagă…” înțeleg că insinuați că azi nu aș mai fi interesat să înțeleg lumea.

        Sunt, foarte interesat, dle Dudaș, dar asta nu include și obligația de a fi interesat de tot și de toate cele postate de dvs. aici și aiurea.

        Cred că nu vreți să înțelegeți ce anume v-am reproșat despre lungimea comentariile dvs., despre “relaționările” pe care le faceți prin comentariile dvs. până a trimite asemenea comentarii în categora off topic și altele.

        Nu sunt obligat să înțeleg de ce… nu înțelegeți lucruri foarte simple și nici să port un dialog de futilitate publică cu dvs.

        • N-aș mai scrie pe blogul dvs. dacă aș crede că nu mai sunteți interesat să cunoașteți lumea. Cred că rețineti că in privința excesului islamismului extremist ați fost singurul român care a putut să-și mențină judecata dreaptă….Atunci, România nu “s-a rupt de lume” datorită dvs….M-a fascinat întorsătura “maladiilor spiritului contemporan” pe axa România-Ungaria-Lume adusă de postarea din “Observatorul Cultural” cu G.M. Tamas….Nu cred că nu și pe dvs.. E drept, în context, se putea înțelege ce scrieți. Cum știți însă, sau aflați, nu sunt omul contextelor. Am optat de mult pentru tehnică. Nu e vorba de relația noastră ca oameni, unde într-adevăr nu poate fi înlăturat contextul. M-am pus însă in slujba unui țel pe care nu-l pot atinge decât abordând o tehnică extremă. Sper că și românii au dreptul… , altfel ne vom înfunda în contexte din ce în ce mai străine de interesele noastre….

  7. Monica Lovinescu, ,,Unde scurte. Jurnal indirect”, București, Ed. Humanitas, 1990, pp. 386-387: ,,[11 decembrie 1969] De vreun an încoace se semnalează cazuri atît de spectaculare de demisie morală a unor «tineri» de acest fel, începînd cu osanale la prilejuri festive, trecînd prin lingușiri cu aparențe ideologice, dar cu tradiție de Fanar, și ajungînd la cocoțarea în Comitetul Central, încît operația pare a fi pe cale să izbîndească. Chiar așa numai pe jumătate îndeplinită, ea favorizează reînghețul progresiv al culturii, acoperind cu apele stătute ale compromisului ceea ce păruse că reprezintă o șansă majoră de reînviere spirituală. După care toate «ismele» se vor putea îmbulzi la porțile literaturii, fără nici o semnificație. Pentru că nu are importanță că minți în mod realist, pășunist, marxist, suprarealist, dadaist sau structuralist, minciuna e aceeași. După încercarea prin care a trecut România, ca și întreg Răsăritul Europei, eticul era primul prag de trecut pentru a se ajunge în estetic. Dacă pasul acesta nu e înfăptuit, literatura se poate umple cu vorbe, înzorzonate, spectaculare, răsunătoare, dar ea nu accede la verb. Există epoci liniștite, în care pragul etic e mai puțin evident, în care nu reprezintă o condiție liminară și indispensabilă. Dar n-am trăit, nu trăim încă o astfel de vreme, și nu ne aflăm într-un spațiu ferit de istoria imediată și dominantă. De aceea, demisia de azi a anumitor tineri e ca un semn, cel mai negru ce se arată la orizontul culturii românești.” Parafrazând, cum se spune în filme și nu numai, orice asemănare cu persoane și situații postdecembriste este pur întâmplătoare…

Trackbacks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *