“Don’t forget that American academic circles hate me more than they have hated Reagan.”

Aflat încă în România, una din cărțile care m-au marcat profund a fost volumul autobiografic al lui Vladimir Bukovski … et le vent reprend ses tours – ma vie de dissident (Collection Vécu), Robert Laffont, 1978. O carte cutremurătoare, sosită cu peripeții din capitala Franței. Pe Vladimir Bukovski aveam să-l întâlnesc, peste aproape un deceniu, la Paris, în condiții de neuitat.

În 1989, îi trimiteam eseul meu Frig sau frică? Despre condiția intelectualului român, tradus în engleză, cu generozitate, de Vladimir Tismăneanu, care semna și introducerea – Frost or fear? Reflections on the condition of the Romanian intellectual, Europa Media Inc., 1988. Îl rugam nu doar să-mi spună ce crede despre acel text, ci să-mi dea și o recomandare pentru un job.

Răspunsul a venit prompt de la Londra. Ca și recomandarea foarte călduroasă. Numai că, în finalul scrisorii, Bukovski mă avertiza de un lucru care atunci mi s-a părut puțin cam straniu: “Nu uita că mediile universitare americane mă urăsc mai mult decât l-au urât pe Reagan. Așadar, recomandarea mea s-ar putea dovedi fie un blestem, fie o binecuvântare. Hotărăște singur și nu da vina pe mine mai târziu!”

Am hotărât. Și teama lui Vladimir avea să se dovedească întemeiată. Sigur, nu în răspunsul primit de la Iowa – politicos și profesional — aveam să găsesc motivele eșecului. Cum se întâmplă de atâtea ori în viață, aveam să aflu adevărul, mai mult din întâmplare, abia peste câțiva ani.

Uitându-mă cu stupoare la jungla aproape pro-comunistă în care s-a transformat bună parte a mediului universitar american, m-am gândit să scot la iveală scrisoarea lui Bukovski, fiindcă în ea este vorba și despre unele dintre motivele pentru care marxismul continuă să fascineze atâția intelectuali.

În 1990, când lansam revista Meridian, îi ofeream o colaborare permanentă. O accepta cu placere și avea să semneze texte memorabile în secțiunea dedicată politicii – ACCENT.

Nu l-am reîntâlnit “de-o viață”, dar mă gândesc la el cu o dragoste neștirbită. Uneori, citindu-i luările de poziție “la zi”, mă simt ba amuzat, ba vinovat de cum mă distram când Aksionov îl înțepa, ca un arici afectuos, pe “ciudatul nostru prieten Volodya”.

Posted in

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist

Reader Interactions

Comments

  1. La scara oricărei societăți, intelectualii, oamenii care gândesc, chiar și împotriva propriilor interese, aceia fiind cu adevărat gânditori și intelectuali, reprezintă o minoritate. Această minoritate are multe ispite, cărora le cedează, cel mai frecvent. Aici, în acest punct, intelectualii sunt la fel cu oamenii simpli. Spre deosebire de vremurile marxiste, leniniste, staliniste, maoiste, totalitarist-est-europene, majoritatea intelectualilor de astăzi au mai mulți bani. Adică s-au îmburghezit. Chiar și cei din mediul academic american. Restul e ipocrizie…

  2. Nu mă miră deloc că te-a marcat „ma vie”, o carte exemplară. Am pățit la fel, pe sfîrșitul anilor 70. Am preluat textul. Am rememorat puțin viața lui VB după articolul din Wikipedia și mă gîndesc că, în epoca de după „dezgheț” e disidentul rus care a tras-o cel mai greu… Și a rămas robust!

    • Oamenii lui Putin i-au mai și înscenat o mizerie. Anul trecut am semnat un apel de susținere a lui Vladimir. N-am uitat niciodată ce ecouri contondente am avut după ce Bukovski a publicat în Meridian un articol în care-l lăsa în pielea goală pe generalul KGB Eduard Shevardnadze, pe atunci ministru de externe.

  3. Dragă Dorin
    Înțeleg foarte bine, cum nu?, această oroare istorică. În numele unui principiu, sînt necruțător cu “celălalt”. În numele “binelui”, fac rău din rărunchi.
    Prin asta, nu spun nici un moment că accept, ci doar înțeleg de ce. E natura umană, prin care orice altceva e tribul advers, care vrea să-mi fure teritoriul și să-mi ia gîtul. Nu a fost comunismul exact asta? Sub plăpumioara principiilor, zbang!, te-am futut! Nu s-a lăudat comunismul românesc, de extracție stalinistă, cu paradisul libertății ca necesitate înțeleasă?
    Doar că, în România, azi, nu “comunismul” te pune la zid, ci taman acest tip de intoleranță scîrbavnică. Pentru mine, aproape că nu mai contează în numele cărui “bine” operezi. Dreapta românească extremă seamănă, ca trasă la indigo, cu stînga extremă. Același discurs, aceleași metode, aceeași ură neîmpăcată. Vreau să spun, cînd afirm că nu mă mai interesează etichetele, că lupta, conflictul vin dintr-o altă demarcație: liberalism vs. iliberalism. Adică lipsa de umanitate, de empatie, de spirit critic împotriva a tot ceea ce face dintr-un individ un om. Cînd vorbești de universitățile americane, cred că te referi la acest principiu nivelator în care “corectitutinea” omoară taman diversitatea, părerile proprii, libertatea de conștiință. Ce nu e conform nu există. Dar dreapta? Nu procedează la fel? Nu sînt principiile lui Papahagi, să zicem, egale ca intensitate și orbire cu “CP” americană? Nu e respingerea altui fel de viață, a altui model la fel de îngrozitoare cu orice condamnare publică? Nu e acest ins un “comunist” cu semn schimbat, ascunîndu-se după etichete? Nu sînt aceleași mecanisme?
    Nu vorbesc nici o clipă despre toleranța în fața răului (și numesc “rău” orice încercare de umilire a omului, orice încercare de constrîngere, de nivelare, de distrugere), ci de acceptarea diferențelor specifice. Nu voi accepta niciodată feștelirea cuiva în numele majorității, așa cum nu accept nici tirania minorităților.

    Iar noi, noi, belgienii?

    • 1. Știu bine că nu comunismul ucide azi România. Am fost sceptic (spre a nu spune chiar că am respins) ab initio în legătură cu eticheta idioată folosită de politologii lui pește prăjit – criptocomunismul.

      2. Despre dl Papahagi și retorica sa înflăcărat-găunoasă am scris, slavă Domnului, nu o singură dată.

      3. Da, când vorbesc despre jungla aproape pro-comunistă din mediul universitar american mă refer la anomaliile pe care le tot naște corectitudinea politică. Și această imbecilă CP este, aproape integral, domeniul stângii/extremei stângi americane. Acești oameni boicotează, pichetează intrările în sediile universităților când e vorba de invitați ce aparțin Dreptei. Dar ridică osanale, repun în glorie foști membri ai Panterelor Negre, mișcare comunistă de esență maoistă, care își propunea abolirea statului de drept prin înființarea unui stat (al lor) în statul național. Nu văd asemenea manifestări venind dispre Dreapta americană. Sau când rareori le simt, par o boare de prostie pe lângă duhoarea de hoit ideologic al extremei stângi.

    • Că tot vorbim de România și universități, ce-ar fi daca acei dintre dumneavoastră cu domiciliul (rezidenta) fiscal in tara ar da curs solicitării de mai jos?

      “Daca nu v-ati hotarat inca unde sa directionati 2 % aveti posibilitatea sa ne ajutati:
      Fundaţia “Europa” Cluj-Napoca
      Fundatia noastra sprijina cercetarile legate de procesul actual al integrarii europene, organizeaza simpozioane, colocvii si conferinte pentru studentii universitatilor din Cluj-Napoca si din tara, are activitati internationale, publica lucrari stiintifice, organizeaza de asemenea exercitii si simulari de negocieri pe teme de interes european si international. Are in pregatire si un program de cercetare in colaborare cu institutii abilitate.

      DACĂ V-AŢI HOTĂRÂT SĂ NE AJUTAŢI:
      Cum procedaţi? (contributia de 2% se poate trimite si online conform documentului de la paginile 3-5 de mai jos)
      Pasul întâi:
      1: Dacă obţineţi venituri doar din salarii vă rugăm să completaţi declaraţia 230 – “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2 la sută din impozitul annual”:

      2: Datele personale la Capitolul A: nume, adresă, telefon, cod numeric personal;
      3: Datele APPA la capitolul B: denumire, cod fiscal, cod IBAN. Daca nu conoaşteţi cu exactitate suma corespunzătoare a 2 la sută din impozit, lăsaţi căsuţa liberă, ea va fi calculată de către organelle fiscale.
      4: Dacă obţineţi venituri din mai multe surse (venituri din profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, etc.), vă rugăm să completaţi declaraţia 200 – “Declaraţie specială privind veniturile realizate”:

      5: Datele personalela Capitolul I: nume, adresă, telefon, cod numeric personal;
      6: Datele Fundaţiei „Europa” la capitolul B: denumire, cod fiscal, cod IBAN. Daca nu conoaşteţi cu exactitate suma corespunzătoare a 2 la sută din impozit, lăsaţi căsuţa liberă, ea va fi calculată de către organelle fiscale.

      Pasul al doilea: Vă rugăm să ataşaţi documentele doveditoare ale veniturilor la punctul b). – copia FISEI FISCALE pe anul 2017.

      Pasul al treilea: Vă rugăm să trimiteţi prin poştă declaraţia de venit (la care trebuie atasata copia fisei fiscale pe anul 2017)pe adresa
      Administraţiei Financiare de care aparţineţisau să o depuneţi personal până cel târziu la 25 mai 2018.

      Exemplu de completare (contributia de 2% se poate trimite si online conform documentului de la paginile 3-5 de mai jos) !

      Fundaţia “Europa”, Cluj-Napoca, România
      Codul de inregistrare fiscala:
      CUI/CNP 12989128
      Cont în lei (RON) la Banca Comercială Româna, filiala Cluj:

      Cod IBAN Nou: Ro78RNCB0106073177910001

      Daca nu v-ati hotarat inca unde sa directionati 2 % aveti posibilitatea sa ne ajutati:
      Asociaţia pentru Politici Publice în Domeniul Apei, Cluj-Napoca

      Asociaţia noastra sprijină cercetările în domeniul apei şi al managementului eficient al resurselor de apă, în vederea susţinerii şi promovării unor politici publice şi a unui cadru legislativ în conformitate cu Directivele europene. În acest sens, APPA organizează simpozioane, colocvii si conferinte pentru studenţii universităţilor din Cluj-Napoca şi din ţară, are deschidere către viitoare activitati internationale, organizeaza exerciţii şi simulări de negocieri pe teme de interes european şi internaţional, asumându-şi totodată intenţia de a publica lucrări ştiinţifice de specialitate în vederea informării şi educării publicului larg şi factorilor de decizie. De asemenea, are in pregatire şi un program de cercetare în colaborare cu instituţii abilitate.

      DACĂ V-AŢI HOTĂRÂT SĂ NE AJUTAŢI:
      Cum procedaţi? (contributia de 2% se poate trimite si online conform documentului de la paginile 3-5 de mai jos)
      Pasul întâi:
      1: Dacă obţineţi venituri doar din salarii vă rugăm să completaţi declaraţia 230 – “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2 la sută din impozitul annual”:
      2: Datele personale la Capitolul A: nume, adresă, telefon, cod numeric personal;
      3: Datele APPA la capitolul B: denumire, cod fiscal, cod IBAN. Daca nu conoaşteţi cu exactitate suma corespunzătoare a 2 la sută din impozit, lăsaţi căsuţa liberă, ea va fi calculată de către organelle fiscale.
      4: Dacă obţineţi venituri din mai multe surse (venituri din profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, etc.), vă rugăm să completaţi declaraţia 200 – “Declaraţie specială privind veniturile realizate”:

      5: Datele personalela Capitolul I: nume, adresă, telefon, cod numeric personal;
      6: Datele Asociaţiei pentru Politici Publice în Domeniul Apei la capitolul B: denumire, cod fiscal, cod IBAN. Daca nu conoaşteţi cu exactitate suma corespunzătoare a 2 la sută din impozit, lăsaţi căsuţa liberă, ea va fi calculată de către organelle fiscale.

      Pasul al doilea: Vă rugăm să ataşaţi documentele doveditoare ale veniturilor la punctul b). – copia FISEI FISCALE pe anul 2017.

      Pasul al treilea: Vă rugăm să trimiteţi prin poştă declaraţia de venit (la care trebuie atasata copia fisei fiscale pe anul 2016)pe adresa
      Administraţiei Financiare de care aparţineţisau să o depuneţi personal până cel târziu la 25 mai 2018.
      Exemplu de completare (contributia de 2% se poate trimite si online conform documentului de la paginile 3-5 de mai jos):
      Pentru voluntarii care vor să contribuie cu 2% pe APPA

      Asociaţia pentru Politici Publice în Domeniul Apei, Cluj-Napoca, România
      CUI/CNP 29276714

      Cont în LEI la BCR Cluj:
      IBAN RO18RNCB0106125180810001
      ANAF ONLINE: Formularul 230 se poate depune ONLINE – Cererea pentru direcționarea a 2% din impozitul pe venit
      30 Apr 2015

      Prin serviciul online ANAF – Spatiul Privat Virtual – SPV, se poate depune online formularul 230 (CEREREA privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii si asimilate salariilor), potrivit anuntului ANAF. Prin SPV, se poate depune începând cu luna aprilie și Declarația 200.
      Formularul 230 se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate acestora, în următoarele situaţii :
      – au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform Legii nr. 376/2004 privind bursele private, cu modificările şi completările ulterioare şi solicită restituirea acestora ;
      – optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii sau unităţilor de cult;
      Contribuabilii care îşi exprimă această opţiune pot solicita direcţionarea acestei sume către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult.
      – contribuabilii solicită deducerea din veniturile impozabile din salarii, obţinute la funcţia de bază, a cheltuielilor efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit legii, în limita unei sume maxime egale cu 300 lei pe an.
      – Publicitate –
      Termen de depunere a cererii 230:
      – anual, până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.
      GHID 2014/2015 – Direcționați 2% din impozitul pe venit! Donații ONG doi la sută !
      INSTRUCȚIUNI privind declararea online prin serviciul SPV
      Formularul 230 se poate depune:
      – în format hârtie direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
      – online, prin serviciul Spațiul privat virtual pe pfinternet.anaf.ro
      – online, semnat electronic cu certificatul digital calificat prin portalul decl.anaf.mfinante.gov.ro.
      Formularul 230 se completează astfel:
      I. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI
      Adresa – se înscrie adresa domiciliului fiscal.
      Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală – se înscrie codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală, atribuit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu ocazia înregistrării fiscale, după caz.
      II. DEDUCEREA CHELTUIELILOR EFECTUATE PENTRU ECONOMISIRE ÎN SISTEM COLECTIV PENTRU DOMENIUL LOCATIV DIN VENITURILE IMPOZABILE DIN SALARII, OBŢINUTE LA FUNCŢIA DE BAZĂ
      Denumire instituţie de credit – se înscrie denumirea băncii de economisire şi creditare în domeniul locativ cu care a fost încheiat contractul de economisire creditare, potrivit legislaţiei în materie.
      Sumă plătită – se înscrie suma plătită de contribuabil reprezentând cheltuielile efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit legii.
      Documente anexate – se menţionează documentele privind contractul de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, privind plata sumelor reprezentând cheltuielile efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ , etc.
      Documentele se prezintă în original şi în copie, organul fiscal păstrând copiile acestora după ce verifică conformitatea cu originalul. În cazul în care declaraţia se transmite prin poştă, documentele de mai sus se anexează în copie.
      III. DESTINAŢIA SUMEI REPREZENTÂND PÂNĂ LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL, POTRIVIT ART.57 ALIN. (4) DIN LEGEA NR.571/2003
      1. Bursa privată: căsuţa se bifează de către contribuabilii care au efectuat cheltuieli în cursul anului de raportare cu burse private în conformitate cu Legea nr.376/2004 privind bursele private, cu modifcările şi completările ulterioare.
      Contract nr./data – se înscriu numărul şi data contractului privind acordarea bursei private.
      Sumă plătită – se înscrie suma plătită de contribuabil în cursul anului de raportare pentru bursa privată.
      Documente de plată nr./data – se înscriu numărul şi data documentelor care atestă plata bursei private.
      Contractul privind acordarea bursei private şi documentele ce atestă plata bursei se prezintă în original şi în copie, organul fiscal păstrând copiile acestora după ce verifică conformitatea cu originalul. În cazul în care declaraţia se transmite prin poştă, documentele de mai sus se anexează în copie.
      2. Susţinerea unei entităţi nonprofit/unităţi de cult – căsuţa se bifează de către contribuabilii care solicită virarea unei sume de până la 2% din impozitul anual pentru susţinerea unei entităţi nonprofit sau unităţi de cult.
      Denumire entitate nonprofit/unitate de cult – se înscrie de către contribuabil denumirea completă a entităţii nonprofit/unităţii de cult.
      Codul de identificare fiscală al entităţii nonprofit/unităţii de cult – se înscrie de către contribuabil codul de identificare fiscală al entităţii nonprofit/unităţii de cult pentru care se solicită virarea sumei.
      Cont bancar (IBAN)- se completează codul IBAN al contului bancar al entităţii nonprofit/unităţii de cult.
      Sumă – se completează cu suma solicitată de contribuabil a fi virată în contul entităţii nonprofit/unităţii de cult.
      În situaţia în care contribuabilul nu cunoaşte suma care poate fi virată, nu va completa rubrica ‘’Suma’’, caz în care organul fiscal va calcula şi va vira suma admisă, conform legii.
      Dacă suma solicitată a se vira către entitatea nonprofit/unitatea de cult, cumulată cu suma platită pentru bursa privată depăşeşte plafonul de 2% din impozitul anual, atunci suma totală luată în calcul este limitată la nivelul acestui plafon, având prioritate cheltuielile efectuate în cursul anului de raportare cu bursa privată.
      IV. DATE DE IDENTIFICARE A ÎMPUTERNICITULUI
      Se completează numai în cazul în care formularul se completeză de către împuternicitul desemnat de contribuabil, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
      Adresa – se înscrie adresa domiciliului fiscal.
      Cod de identificare fiscală – se înscrie codul de identificare fiscală a împuternicitului.
      Cine depune formularul 230 si pana cand?
      Jan 23rd, 2018 · Comments Off on Cine depune formularul 230 si pana cand?
       Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
       All Inclusive – toate lucrarile de specialitate – Click AICI!
      Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
      Formularul 230 „Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii si asimilate salariilor” se adreseaza persoanelor care intentioneaza sa redirectioneze 2% din impozitul pe venitul realizat in anul 2017. Formularul se completeaza si se depune de catre persoanele fizice care au realizat venituri din salarii si asimilate salariilor in anul 2017, in urmatoarele situatii:
      • au efectuat in anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform Legii nr. 376/2004 si solicita restituirea acestora;
      • opteaza pentru virarea unei sume reprezentand pana la 2% din impozitul anual pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si functioneaza in conditiile legii sau a unitatilor de cult, precum si contribuabilii care solicita deducerea din veniturile impozabile din salarii, obtinute la functia de baza, a cheltuielilor efectuate pentru economisire in sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit legii, in limita unei sume maxime egale cu 300 lei pe an.
      Contribuabilii care isi exercita optiunea de virare a sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii si asimilate salariilor, pentru sustinerea entitatilor nonprofit sau a unitatilor de cult, pot solicita directionarea acestei sume catre o singura entitate nonprofit sau unitate de cult.
      Formularul poate fi obtinut gratuit, accesand site-ul ANAF: http://www.anaf.ro :
      • secțiunea: ”ASISTENȚĂ CONTRIBUABILI – PERSOANE FIZICE ”
      • subsecțiunea: ”Despre impozite si taxe”
      • rubrica: ”Formulare fiscale si ghid de completare”
      Atentie! Depunerea formularului nu este obligatorie, insa cei care doresc, il pot depune pana la data de 25 mai 2018.”

  4. Aflu de pe wikipedia că, în 2007, Vladimir Bukovski a încercat să candideze la președinția Rusiei, dar candidatura i-a fost respinsă, din motive formal-juridice care, evident, nu stau în picioare. Totuși, mă întreb, naiv-melancolic, cum a crezut, fie și o secundă, un intelectual dizident sovietic, care a denunțat abuzuri psihiatrice înfăptuite împotriva opozanților politici și a fost dat la schimb, în Occident, pentru un comunist chilian, că ar putea fi lăsat să candideze. El și-a reconfirmat statutul, regimul postsovietic și-a reiterat sumbra ascendență. Adică win-win…

    • Nu a crezut, fie și o secundă, că ar putea fi lăsat să candideze. A vrut să dovedească ceva, și a dovedit…

  5. Vladimir Bukovski, ,,Şi se întoarce vântul…’’, traducere din limba rusă şi note de Dumitru Bălan, Fundaţia Academia Civică, 2002: ,,De aceea, eliberându-mă, de fiecare dată, mă gândeam doar la un singur lucru: cum să reuşesc să realizez afară cât mai multe, ca apoi, băgat din nou în închisoare, să nu mă mai chinuiesc nopţile scrutând în memorie toate posibilităţile nefolosite, pentru a nu avea mustrări de conştiinţă, pentru a nu mă zbuciuma şi a nu plânge din cauza nehotărârii mele. Iată, aceste frământări din nopţile fără somn au fost cele mai chinuitoare din viaţa mea iar scurtele intervale ale libertăţii mele nu pot fi numite, în nici un chip, viaţă normală. Aceasta era o goană febrilă, o veşnică aşteptare a arestului, eternii agenţi KGB respirându-ţi în ceafă şi oamenii, oamenii pe care nici nu reuşeşti măcar să-i priveşti ca lumea. Dacă te-ai întâlnit cu o persoană o dată şi nu te-a trădat, o consideri deja o bună cunoştinţă, te-ai întâlnit de două ori – e un prieten apropiat, de trei ori – prieten la cataramă, de parcă ai fi convieţuit cu el alături o jumătate de viaţă.”

  6. Răvășitoare această scrisoare!

    Cu mulți ani mai devreme și, desigur în alt context politic și istoric (și tehnologic, fără posibilitatățile de azi de a disemina un asemenea mesaj) cred că Panait Istrati a „urlat” (cît a putut, avînd deja plămînii „ciuruiți”) acea zguduitoare „Spovedanie pentru învinși”.

    În altă ordine de idei, mă bucur dragă Dorin – și-ți mulțumesc -, că ai lansat apelul Fundației EUROPA. L-am primit și eu spre difuzare. N-am făcut-o, și regret. Dar primesc săptămînal asemenea apeluri, solicitări, unele chiar „imperative”…

Trackbacks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *