Radio Free Europe/Radio Liberty în impas

În 1993 existau presiuni mari și din sânul administrției Clinton, și din afara ei pentru închiderea entității Radio Free Europe/Radio Liberty. Pentru partizanii ideii respective, colapsul Uniunii Sovietice, căderea Zidului Berlinului și prăbușirea dictaturilor comuniste în Europa ar fi marcat încheierea misiunii acestor posturi de radio. Era nevoie de un lobby foarte puternic pentru a contracara proiectul de închidere a celor două ziare vorbite.

Ca unul ce trecuse prin infernul unei dictaturi comuniste, lucrase la Vocea Americii și era mai mult decât circumspect în legătură cu fibra noilor democrații care înlocuiseră dictaturile comuniste în țările-satelit ale Moscovei, în ziua de 24 martie semnam în The Christian Science Monitor un articol în care încercam să explic de ce o asemenea decizie nu ar fi fost justificată, doar pentru că Războiul Rece fusese considerat închis în urmă cu doi ani.

Peste câteva zile, primeam un telefon de la Robert Gillette, Directorul  Europei libere, care îmi mulțumea pentru articol. În campania dusă de RFE/RL pentru a câștiga cât mai mult sprijin în favoarea continuării activității, cele două posturi de radio întocmiseră un dosar. Pe coperta lui apăreau două citate. Unul era dintr-un text al faimoasei balerine Maya Plisetskaya, celălalt — din articolul meu.

A mai trecut o vreme și în ziua în care mă pregăteam să plec împreuna cu fiica mea la Stockholm, am primit un alt telefon de la Robert Gillette care mă întreba dacă mai eram interesat să preiau conducerea departamentului românesc al Europei libere, caz în care eram invitat să ajung la München cât mai curând pentru o discuție cu conducerea radioului.

Am fost surprins, fiindcă după ce discutasem candidatura mea cu mult timp în urmă la Washington cu Eugene Pell, președintele instituției, și cu A. Ross Johnson, pe atunci Director al Europei libere,  îmi fusese limpede că urmașul lui Vlad Georgescu va fi cineva care lucra deja la Europa liberă. Ideea era cea a continuității din interior.

Așa se și întâmplase – urmaseră două perioade de directorat ale lui Nestor Rateș iar în momentul invitației de a merge la München director al Departamentului românesc era Nicolae Stroescu-Stînișoară. Aveam să aflu, însă, că dl Stroescu urma să se pensioneze.

Am acceptat invitația, fără a-mi face mari iluzii, bănuind că strategia continuității din interior va juca din nou un rol decisiv. Ajuns la Stockholm, după câteva zile am lăsat-o pe Alexandra în grija unei vechi prietene și am zburat la München, unde am stat preț de două-trei zile. (Va urma)

 

Posted in

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist

Reader Interactions

Comments

  1. Dureroase episoade in care trebuia sa acceptam ca Iliescu si compania (care includea si diamande ca mihai Botez) castigasera si nu stiam de ce)

  2. Miopia sovietologilor cu privire la căderea comunismului și a URSS s-a transferat, evident, și asupra analizei la zi privind soarta fragilelor democrații est-europene. Părea că o forță magică, oricum irațională a împlinit o dreptate istorică și, la rigoare, metafizică. Doar cine a trăit efectiv, decenii la rând, în democrația populară avea percepția adecvată a situației, dar experții și decidenții, în ultimă instanță, nu țin cont de străini, știu ei mai bine… Și totuși, acei străini, în cazul de față est-europenii aveau și au o experiență și o expertiză mult mai fine decât orice funcționar sau teoretician.

  3. Aceleași argumente din articol sunt, din păcate, valabile și astăzi, chiar dacă numele lui Iliescu a dispărut de pe firmamentul guvernării, rămânând doar pe lista acuzaților de crime contra umanității. Ar mai trebui publicat o dată, firește, „reîmprospătat” cu date noi. Halal împrospătare, fie vorba între noi… De altfel, cred că un post de radio, ba și unul de televiziune, obiective, n-ar strica să emită de sub alte poale decât cele ale unor Dragnea-Tăriceanu-Vasilica-Olguța și ceilalți eiusdem farinae.

  4. Editorialele de la TVR ale lui Paul Everac, director al instituției, prin 1993-1994 erau expresia ideologică a celor patru partide parlamentare care susțineau guvernul rezultat în urma alegerilor din 1992. Fusese adus Michael Jackson în an electoral, primit de către președintele Iliescu și premierul Stolojan. În 1993 a fost introdus TVA-ul, iar inflația a fost de 300%… În context, nimic mai potrivit decât un text al regretatei Gabriela Negreanu, poemul ,,Cu sufletul meu”, din volumul ,,Incinte” (1988): ,,Cu sufletul meu te-aş iubi,/ Inima neatinsă de alţii,// nu patima, nu violenţa, nu/ erezia/ văpaia în care viaţa-mi se pierde/ strop stins în ocean// Cu sufletul,/ clopotul grav şi tăcut/ dat mie, măsurat mie/ de la-nceputuri,// dar cuvintele vechi sunt de-acum/ şi tocite. Şi-n limba română// nu îndrăzni-voi să mai spun/ vreodată,// pe mine mie redă-mă.”

Trackbacks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *