Între timp mi-a telefonat că i-ai scris o scrisoare…definitivă

În 1987,  Paul Goma, Michael Radu, Vladimir Tismăneanu (redactori) și eu (Redactor șef) lansăm  AGORA – Revistă alternativă de cultură, realizată sub egida Foreign Policy Institute (FPRI) din Philadelphia, grație unei burse din partea National Endowment for Democracy (NED).

Convingem Colegiul de Redacție, condus de Eugène Ionesco, să-l listăm pe Mihai Botez (aflat încă în România) drept Redactor șef adjunct, binențeles cu acordul lui Mihai, care înțelege rapid că asta îl poate ajuta.

Solicit sugestii pentru colaborări, cer ajutorul membrilor Colegiului de redacție. De-o parte a oceanului, Michael, Vladimir și eu acoperim cât putem, de partea cealaltă a oceanului – Paul Goma este inepuizabil.

Monica îmi scrie de ce ar fi inutil să-i cer lui Emil Cioran să-mi dea ceva pentru revistă, oferindu-mi drept exemplu eșecul ei și al lui Virgil Ierunca de a-și convinge prietenul să colaboreze la revistele lansate și conduse de Virgil Ierunca.

Demisia înaintată de mine Academiei Româno-Americane de Științe și Arte (ARA), care nu-i îngăduise lui Dan Petrescu (aflat în Franța, unde se ținea Congresul ARA) să-și prezinte o comunicare pregătită cu migală o frământă pe Monica.

Președintele ARA, dna Maria Manoliu-Manea, îmi trage o săpuneală bună în două scrisori — una oficială, alta strict privată. Nu mă simt bine, fiindcă îmi fusese profesoară la Filologie și, deși foarte severă, o admirasem de la primul seminar.

Monica nu pune la îndoială principiile mele, dar îmi atrage încă o dată atenția asupra unui pericol: “Numai că în numele unei intransigențe prea absolute te poți aștepta și la consecințe neașteptate.” Mai mult ca sigur însă, singurătatea ultimilor ani din România mă făcuse cam nepăsător față de un asemenea pericol.

Regretă că nu am ajuns la Congresul ARA, desfășurat la Paris, și îmi transmite că Vlad a sunat-o spre a-i spune că a primit de la mine o “scrisoare… definitivă”. Era adevărat. Tatonările luaseră sfârșit, luasem o decizie și ținusem ca Vlad să nu afle de la alții.

Posted in

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist

Reader Interactions

Comments

  1. Da, intransigența absolutizată e perdantă. Și dacă ai avea dovezile complete, irefutabile că dreptatea e de partea ta, și tot ai fi în suferință. Nu pentru că nu ți s-ar recunoaște cine știe ce merite – lucruri subiective, controversate, cam ca tot ceea ce ține de om – , dar preluând termenul Monicăi Lovinescu din prima scrisoare a serialului, înverșunarea e un păcat și o limită, deopotrivă. Din ultima seară a simpozionului ARA, sâmbătă, 27.06.1987, corespondenta menționează: ,,Și mai ales «noroc» că pentru prezentarea mea a trimis Dorin Tudoran un text atît de plin de umor, încît elogiul (zdrobitor) devine formulă de stil. Sînt sincer emoționată și o clipă ajung chiar să cred că e adevărat ce spune el și că am… destin.” (în ,,Jurnal. 1985-1988”, București, Ed. Humanitas, 2002, p. 224)

    • Textul meu se numea “Această Monică de necrezut!” și l-am reluat în KAKISTOCRAȚIA (Editura ARC, 1998, pg. 377-379).

      Monica Lovinescu mi-a trimis o splendidă scrisoare de mulțumire. Poate o voi posta cândva…

    • Ca un fel de profesionist al demisiilor, cred că am înregistrat peste 20 ceea ce excesiv, am o părere ușor diferită. Printr-o demisie de onoare, nu ai absolut nimic de pierdut, atîta vreme cîți îți păstrezi onoarea. Restul chiar nu contează, nu te naști nici membru ARA, nici președinte de Județ, te naști tu cu o singură avere, onoarea…

  2. Am preluat postarea, Master! Cred că ți-am mai spus/ scris asta, sîntem un grup de admiratori care așteptăm cartea. Cu fiecare nou episod, cred că sînt 10 – 12, așteptarea noastră e tot mai plină de nerăbdare!

    • Mulțumesc, Maitre.

      Cartea? Mai e mult până departe, dar poate ajungem și acolo.

      Îți mai datoram și una de poezii — “Death By Invitation Only” — dar m-am răzgândit deocamdată. Mai vedem, mai cântărim…

  3. Noel Bernard, ,,Aici e Europa Liberă”, București, Ed. Tinerama, 1991, pp. 83-84: ,,Paul Goma, după cum știți, nu a făcut altceva decît să ceară respectarea legilor țării, respectarea Constituției României, respectarea angajamentelor internaționale luate de guvernul Republicii Socialiste România. Pe vremuri, după primul război mondial, erau oameni arestați în România fiindcă distribuiau textul Constituției, țăranilor. Astăzi, în așa-zisa democrație socialistă instaurată de P.C.R., Paul Goma a fost arestat și tratat, ne temem, cu brutalitate, fiindcă a cerut respectarea Constituției țării. Acesta este adevărul, pur și simplu. Acest adevăr nu trebuia să pătrundă în conștiința românilor. A intrat numaidecît în funcțiune aparatul creat special pentru răspîndirea confuziei și denaturarea adevărului. S-a spus mai întîi că Paul Goma nu are talent. Ca și cînd un om lipsit de talent nu ar avea dreptul să aibă curajul de-a insista asupra respectării Constituției și legilor țării. Ca și cînd cineva i-ar întreba pe Horia, Cloșca și Crișan, sau pe Tudor Vladimirescu, dacă au talent, înainte de a-i fi onorat pentru faptele lor, devenite astăzi istorice. S-a spus apoi că Paul Goma ar fi agent sovietic, ca și cînd Uniunea Sovietică, care nu-și respectă propria ei Constituție și propriile ei legi, ar avea vreun interes să-și aprindă paie în cap, instigîndu-l pe Paul Goma să insiste asupra respectării Constituției și legilor în România. S-a răspîndit apoi zvonul că Paul Goma e căsătorit cu o evreică și, în consecință, e agent sionist. Ca și pe vremea legionarilor, înainte de război, ca și pe vremea naziștilor în Germania, ca și în momentul celor mai groaznice excese staliniste, evreii sînt de vină că Paul Goma cere respectarea Constituției și a legilor țării. Orice confuzie, orice neadevăr, orice zvon merită să fie pus în circulație și să fie răspîndit, numai ca să se ascundă adevărul, anume că un om curajos și dezinteresat a stat în două picioare și a cerut respectarea legalității socialiste.[12 august 1977]”

  4. Numele lui Paul Barbăneagră îl rețin în mod special pentru filmele sale docu-art, difuzate imediat după 1989 și pe TVR: Arhitectura sacră și, mai ales, cel cu Mircea Eliade; din filmul cu Eliade îmi revine periodic în memorie imaginea cu istoricul religiilor trăgând din pipă, fixând obiectivul camerei de filmat, în timp ce, în background, cel care citea în franceză rostește solemn, definitiv: Si Dieu n’existe, toute est cendre/ Dacă Dumnezeu nu există, totul este cenușă, remake după dostoievskianul Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis…

  5. Monica Lovinescu, ,,Seismograme. Unde scurte II”, București, Ed. Humanitas, 1993, p. 63: ,,[5 aprilie 1973] Acum, după adevărata, groaznica întîlnire cu istoria subterană, în poezia lui Ion Caraion s-a făcut tîrziu. Lupta pe care poetul o duce spre a recupera ceea ce nu mai poate fi recuperat e însoțită în chiar clipa gestului de sentimentul deșertăciunii ei. Atunci cînd zădărnicia îl copleșește, versul se dezbară de abuzul pletoric al termenilor zgrunțuroși de mai înainte, pentru a exista parcă în transparența, în pauza dintre cuvinte. Conștient sau nu de acest fapt, poetul nu este nici consolat, nici răsplătit. El privește mereu înapoi, și mereu o pierde pe Euridice.”

Trackbacks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *