Întrebarea este dacă România lui Ceaușescu mai are vreun loc pentru dumneata…

Pentru cei care au citit fie și numai câteva din textele dedicate relației mele cu Vlad Georgescu și scrisorile de la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, următoarele două citate din munca informatorilor Securității subliniază ghemul de absurdități raportate.

În nota 100/0047559 din 11 august, 1983, document strict secret, informatorul transmite următoarele:

“Astfel, NICOLAE STROESCU-STÎNIȘOARĂ, de la postul de radio Europa liberă, a afirmat cu privire la aceasta: «Este clar că omul își pregătește venirea aici și vrea să fie încadrat la noi. S-a vorbit despre asta, iar VLAD GEORGESCU îl așteaptă.»”  

Un alt informator a aflat chiar și cu ce mă voi ocupa la Europa liberă. Extrasul este din nota indicativului 225lf6:

“Referitor la angajații postului de radio Europa liberă, secția pentru România, sursa care în perioada 16-18.04, 1987 s-a aflat la München, unde a contat pe MAX BĂNUȘ, MIRCEA VASILIU și LIVIU TOFAN, angajați ai postului, a relatat următoarele: Este așteptat la München DORIN TUDORAN, care va lucra probabil la emisiunea Radiomagazin sau va trece în locul lui EMIL HUREZEANU, care la rîndul său, va lua locul lui MIRCEA CARP, odată cu pensionarea acestuia.»

Ceva, ceva se întâmplase, dar agenții nu avuseseră acces la această informație și îmbogățeau “imaginarul colectiv”.

L-am întâlnit pe Noel Bernard în câteva rânduri – la Paris și la München. Am discutat foarte multe lucruri, inclusiv o rămânere a mea în Occident. La ultima discuție au participat soția lui Noel – Ioana Măgură Bernard — și soția mea – Cora. Deși nu exista un post liber, Noel s-ar fi luptat să-l obțină pentru mine. Până atunci, exista posibilitatea unei colaborări permanente. Dar  indiferent de ce ar fi urmat să fac rămânând în Occident, convingerea lui Noel era că pentru mine România devenise o nonopțiune. Dar a respectat opțiunea mea pentru nonopțiunea România. Cu strângere de inimă și multă îngrijorarte. Bănuia ce se va întâmpla cu mine. Doar cu câteva ore înainte de plecarea noastră spre București, ne-a sunat spre a ne ruga să ne mai gândim, să nu ne pripim,

La toate argumentele mele – sunt scriitor, viața mea este limba română, nu mă simt un bun produs de export, locul meu este în Românai, familia și prietenii mei acolo sunt etc. – Noel mi-a replicat cu multă înțelepciune: “Toate aceste raționamente au fost corecte până la un anumit moment. Acel prag a fost depășit. Prin cum gândești astăzi, prin ce spui, prin ce ai început și vei continua să scrii, întrebarea nu mai este dacă locul dumitale rămâne în România; întrebarea este dacă România lui Ceaușescu mai are vreun loc pentru dumneata. Odată ajuns acasă, vei afla destul de repede răspunsul la această întrebare. Dacă în acel moment vei considera că te pot ajuta, dă-mi un semn și, dacă pot, o voi face cu dragă inimă. Talent ca al dumitale nu se află pe toate drumurile.”

Acesta a fost marele meu “aranjament” cu Europa liberă. Informația vehiculată de multe dintre documentele incluse în volumul Eu, fiul lor Dosar de Securitate (Polirom, 2010), din care am preluat aici câteva fragmente, în legătură cu obligațiile mele față de Europa liberă și obligațiile Europei libere față de mine sunt minciuni grosolane. Cu moartea lui Noel Bernard a dispărut până și posibilitatea strict teoretică de a mă alătura echipei de la Europa liberă. Mesaje în numele meu sau în direcția mea au existat. Mesaje dinspre mine în direcția Europei libere au existat. Dar era limpede că, de se va realiza, drumul meu în Occident nu va duce la Europa liberă. Și nu a dus. În ciuda acestei evidențe, informatorii din rețeaua externă continuau să bombardeze Bucureștiul cu informații de doi bani. Despre informatorii locali, ce să mai spun?

Am reîntâlnit-o pe Ioana Măgură Bernard după decembrie 1989 într-un București încă amețit de durere și speranțe. Ne-am plimbat pe Calea Victoriei, am mâncat împreună, am pus țara la cale. Când a hotărât să alcătuiască volumul Directorul postului nostru de radio, m-a invitat să-i trimit un text pentru carte. M-am simțit onorat. Rareori am scris o pagină cu mai multă plăcere și emoție, căci Noel Bernard rămâne legendarul director al postului nostru de radio nu doar pentru foștii angajați ai Europei libere, ci pentru toți românii care căutau o rază de speranță în vremuri de mare restriște, orbecăind într-o țară care nu mai era a lor.

Au trecut aproape 37 de ani de la moartea lui Noel Bernard și încă îmi amintesc vocea lui Virgil Ierunca din seara de 23 decembrie 1981: “Aici e Europa liberă. Fără Noel Bernard. O eroare a destinului.”

Posted in

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist

Reader Interactions

Comments

  1. Virgil Ierunca, ,,La moartea lui Noel Bernard” [23 decembrie 1981], în Noel Bernard, ,,Aici e Europa Liberă”, București, Ed. Tinerama, 1991, p. 6: ,,Dacă «inteligența nu este – cum se spune – decât o memorie organizată», Noel Bernard și-a consumat această inteligență într-o risipă inimaginabilă de luciditate, efort, înțelegere și acțiune. Sosea primul în atelierul lui de lucru și era cel din urmă care-l părăsea. Tot ceea ce putea interesa România era ascultat, drămuit, interpretat, pentru a fi lansat apoi pe unde în țara fără antene, în țara sistematic dezinformată. Microfonul a devenit pentru Noel Bernard instrumentul viu al inteligenței lui și al memoriei tuturor. Din timpul concentrat pe antenă, el a făcut carieră libertății. Taina pneumatică a morții se străduiește să transforme acum această prezență scumpă într-o cutremurătoare absență. Absențele sunt însă – trebuie să rămână – nemotivate, în ceasul al unsprezecelea, ceasul despărțirii de prietenul nostru risipitor. Aici e Europa Liberă. Fără Noel Bernard. Ca și cum lacrămile ar putea spăla doliul. Doliul dumneavoastră. Doliul nostru. Doliul vântuit al undelor. Aici e Europa Liberă. Fără Noel Bernard. O eroare a destinului.”

  2. Mi se invart multe in cap provocate de textul tau, despre Noel, despre Ioana, despre extraordinara relatie Noel-Virgil Ierunca, despre relatia Dorin Tudoran- Europa libera, despre cum viata deschide drumuri aparent evidente si pe urma le arunca in aer (exceptional mi se pare ilustrate de vorba “Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, vorbeste-i de planurile tale”), dar pana una alta, incerc sa-mi aduc aminte daca ai scris ceva despre Noel si moartea lui, in cartea Ioanei sau pe altundeva. Daca da, poti sa re-publici?

  3. …îmi amintesc cu emoție încă, vocea Ioanei Măgură Bernard, citindu-mi la microfonul Europei libere, exact cu 28 de ani în urmă, în cadrul rubricii „Articolul zilei”, textul meu intitulat „Fabrica de huligani”, publicat în suplimentul revistei „ASTRA”, „Libertate cu dreptate”…

  4. Îmi amintesc textul lui Noel Bernard la moartea lui Cornel Chiriac și toată emisiunea aia, pe care mi-a dat-o, copiată, un cetățean despre care am aflat repede că era un informator. Minunată!

  5. Noel Bernard, ,,Aici e Europa Liberă”, București, Ed. Tinerama, 1991, p. 176: ,,Că sistemul comunist aplicat actualmente este profund compromis și sortit eșecului, o știu cu toții, și nimeni mai bine ca domnul Ceaușescu, deși, în ciuda situației dezastruoase în care acest sistem a împins țara pe care o conduce, îi laudă mereu meritele. Evoluția de jos în sus din Polonia sau cea de sus în jos din Ungaria constituie două încercări diferite de-a salva ce se poate salva din falimentul comunist est-european și de a cârpi laolaltă un mod de guvernare ceva mai eficient, mai uman și mai acceptabil. S-ar putea să existe și alte căi posibile de-a se ieși din fundătura actuală. Cert este că cine merge mai departe pe drumul fără viitor de până acum se leagă singur la ochi și se îndreaptă voit spre prăpastie. [26 iunie 1981]”

  6. privind înapoi// tovarășul nicolae ceaușescu a fost propus/ secretar general al partidului comunist român/ de către alți tovarăși cu gândul nemărturisit/ că va putea fi mai ușor de manipulat/ decât contracandidații săi/ încă o farsă istorică/ sinistră pentru cei care au trăit-o/ dar nu mai puțin farsă/ căci nu știm nimic despre ce poate fi sau deveni celălalt/ fiindcă nu știm nici măcar cine suntem noi/ deși toată viața trăim cu iluzia aceasta/ în lipsa căreia fiecare clipă ar fi un calvar/ românia lui ceaușescu – țara în care m-am născut și (de)/(re)format

  7. Din păcate, multe lucruri negative din România lui Ceaușescu au continuat și în postdecembrism. Iar aici încep confuziile și prejudecățile. Nu cumva Ceaușescu a fost epifenomenul unei realități mai profunde, care transgresează dihotomiile teoretice totalitarism-democrație, medievalitate-modernitate, orient-occident? Oare exodul minorităților religioase, etnice, socio-profesionale, atât înainte, cât și după 1989 nu e cel puțin la fel de grav ca și declinul demografic obiectiv? Cum se explică lipsa cronică de solidaritate pentru mari proiecte naționale, de la viața curentă de partid politic și până la strategii pentru educație, sănătate, infrastructură? De ce este atât de precară democrația autohtonă, atât cea interbelică, precum și cea postdecembristă? Sunt doar câteva întrebări care, adăugate altora zeci similare, conturează o stare de fapt pentru care figura celui care a condus tragic țara aproape douăzeci și cinci de ani este exponențială, definitorie, revelatorie, epidemiologică, teribilă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *