Ion cel Bun (III)

30 noiembrie 1985.

Despre deprimare, curaj, noroc și lipsa lui, posibile colaborări, Don Quichotte, Matei Călinescu, Correspondances, America, Andrei Codrescu, Exquisite Corpse, să crezi că se poate și se va putea.

CARAION 3 PG 1
CARAION 3 PG 2

Posted in

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist

Reader Interactions

Comments

  1. “America e o tara dura”. Nu stiu cati si la ce moment si-au dat seama de acest adevar elementar. S-o faci de la Lausanne, mi se pare remarcabil.

  2. Că “Dumnezeu a trecut de partea morților”, n-avem a ne teme. E normal. „A morților în păpușoi” însă, e îngrijorător. Încă de atunci ?

  3. Încă de la primul episod cu Ion Caraion m-a dus gândul asociativității, al conotațiilor implicite la nume celebre, reale și ficționale, etichetate ca ființe bune. Istoric, Alexandru cel Bun, în vremea căruia ar fi vrut Eminescu să trăiască, imaginând ipostaza călugărului Dan din nuvela ,,Sărmanul Dionis” tocmai în perioada considerată paradisiacă a acelui domnitor; imaginar, filmul ,,Filip cel bun”, al regizorului Dan Pița, în care personajul eponim, interpretat de către Mircea Diaconu, încearcă să se strecoare printre alunecoasele ‘meandre ale concretului’ unei epoci nominal tot de aur… Pe de altă parte, rândurile de îmbărbătare din această a treia epistolă îndreptățesc, fără vreun rest sau echivoc, titlul serialului; într-adevăr, ,,Ion cel Bun”.

  4. Ana mușcă din măr,
    i-l oferisem privind vîntul unduind iarba pînă mai hăt
    din miez curgea puternic savoarea ideii de-a valma de-a fi liber mereu
    picurînd lin lovind adînc pămîntul fierbinte și sînul din fîn genunchiul și glezna
    priveam parcă nătîng cerul beat fiind dus hău departe de-o stare aparte cabrat
    de neînscris nicăieri nici pe cer nori mănunchi nici în caier snop pe torsuri și nici măcar aici.
    Și-atunci poete, eu îndrăznesc să te-ntreb : cum de-ai ajuns A șterge ceea ce oameni spun
    din rărunchi din dureri dar mai ales din depărtările-alese atît de îndepărtate de rădăcini și de vis ?

  5. Ion Caraion, ,,Îndepărtare”: ,,Prin ușa deschisă – brâu gros de umbră – / plopii izbucneau către cer./ Și degetele-i alergau pe clape,/ tremurătoare ca frunza plopului.// Pașii cuiva s-au oprit în noapte./ Din ochii ei ca fumul de țigară,/ zbura un fluture.// Timp cu coviltirul sur.// …și am iubit-o pe femeia aceea,/ care nu m-a întrebat nimic niciodată.”

Trackbacks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *