N-am meritat-o pe Doina Cornea.

Photo and © Brun I. Hagen, rafto.no

 

Există și vești pentru care nu suntem niciodată pregătiți să le primim, chiar dacă știm că vor veni. Dispariția doamnei Doina Cornea este o asemenea veste.

Am vizitat-o ultima oară, împreună cu Vasile Gogea, în urmă cu trei ani. Era mai firavă ca niciodată. (AICI) De curând aflam că se află foarte aproape de plecare.

Nu știu dacă fiul ei, dl Leontin Iuhas, are dreptate spunând în aceste clipe că dna Cornea “A pornit spre o lume mai bună, a pășit pe un tărâm lipsit de ură și răutăți.”

Nu știu dacă o asemenea lume există.

Știu însă că singura lume pentru care Doina Cornea s-a luptat să fie mai puțin bântuită de ură și răutăți, de dictat și samavolnicie, este cea pe care a părăsit-o.

Este lumea care ne rămâne nouă, celor care acceptăm tot ce a fost inacceptabil pentru Doina Cornea. O lume de care ne plângem, dar pe care o merităm.

Pe Doina Cornea, n-am meritat-o. Nu pe ea trebuie s-o plângem azi, ci pe noi.

P.S. Pentru cei care au uitat și pentru cei care n-au trăit în “Epoca de Aur”  AICI

Posted in

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist

Reader Interactions

Comments

    • Draga Vasile, luminile adevărate se sting, una după alta, în vreme ce lumea românească este luminată de lanterne de tinichea…

  1. Am avut onoarea sa o cunosc in biserica parintelui Calciu din statul Virginia, la margine de Washington, peste apa Potomacului. Desi fusesem prevenit, am ramas uluit de usurinta eleganta, simplitatea, totala lipsa de falsa modestie cu care m-a facut sa ma simt bine din primul si pana la ultimul moment al unei prime intalnirii in care am vorbit despre lucruri serioase si tulburi, cum era Romania in anii ’92-’93. O Doamna.

  2. Doina Cornea este un exemplu de umanitate demnă, lucru rarisim în viața publică românească. O femeie intelectual, fragilă prin definiție a reușit în cumpliții ani 80 ai secolului trecut să-și înfrângă frica și să arate tuturor conaționalilor săi, grație și Europei Libere, că dictatura poate fi înfruntată, că nu suntem lași chiar toți. Dar cel mai mare merit al Doinei Cornea a venit, paradoxal, după decembrie 1989, când demnitatea manifestată anterior a fost extraordinar reconfirmată și întărită, prin aceea că nu a dorit pentru sine niciun titlu, nicio funcție, niciun bun material ori simbolic, pe care le-ar fi meritat cu asupra de măsură. Chiar și când a militat în 2000 pentru realegerea răului mai mic, reprezentat de președintele Iliescu, în confruntarea cu Corneliu Vadim Tudor, răul mai mare, Doina Cornea nu poate fi suspectată decât de o bunătate infinită, de care mulți dintre noi, ceilalți, nu am fost capabili… Puritatea angajamentului social românesc poartă un nume în eternitate: Doina Cornea. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!

  3. Când în seara zilei de 22 decembrie 1989 a fost citită lista Consiliului Frontului Salvării Naționale, primul nume rostit a fost acela al Doinei Cornea. Dacă nu ar fi avut încărcătura simbolică excepțională, în acele momente excepționale, ar fi putut fi spus întru legitimare acel nume, chiar în fruntea listei? Ion Iliescu, omul Revoluției, pe care și Radio Europa Liberă îl citase în anii anteriori ca posibilă variantă de conducere după dezirabila cădere a lui Nicolae Ceaușescu, așadar Ion Iliescu intuia corect, în acea zi istorică de eliberare, că nu putea deschide o listă de nume care să preia conducerea, în vidul de putere creat, decât cu Doina Cornea. Că era o manevră politicianistă, s-a dovedit, din păcate, destul de repede. Mai mult, pe blogul său, Vasile Gogea povestește cum, la începutul lui 1993, Doina Cornea a fost citată într-o anchetă a Parchetului Militar, tocmai în legătură cu prezența pe acea listă. Lucrurile s-au clarificat până la urmă, dar rămâne acest modus operandi al politicii, în general, al postdecembrismului autohton, în particular, de a-ți acoperi adevăratele intenții, evident neortodoxe, cu aura incontestabilă, ireproșabilă a unor persoane, lucruri, concepte.

Trackbacks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *