O Glyki Mou Ear

Vă invit să ne întoarcem, în această Săptămână a Patimilor, la un imn al creștinătății ortodoxe.

Nu atât despre religie este vorba în invitația mea, cât despre credința că, oricare ne-ar fi religia, câteva clipe de meditație ne adună din risipirea de peste an.

Iată o clipă în care putem renunța la pasiunile zilei pentru a medita.

Pentru asta, nu trebuie să fii neapărat credincios.

Trebuie doar să accepți că nimic nu începe și nu sfârșește cu tine.

Gândul meu se întoarce acum spre prietenii dispăruți.

Fiecare dintre ei se află în drum spre rădăcinile credinței sau îndoielilor sale.

Fie-le calea ușoară, indiferent spre ce le este dat să se îndrepte.

x

(Imn atribuit Sfântului Roman Melodul,

marele imnograf bizantin.

Aranjament muzical – Vangelis Papathanasiou.

Voce – Irene Papas)

*

18. “Primăvara dulce, Fiul meu preadulce. Frumuseţea unde Ţi-a apus?”

48. “Robilor tăi, Maică, Dă-le ca să vadă ’Nvierea Fiului tău!”

(Prohodul Domnului (liturgică)/Starea a Treia”)

Posted in

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist

Reader Interactions

Comments

  1. Ție, Doamne// Îți sunt veșnic dator/ m-ai ocrotit de fiecare dată/ gândul cel bun l-am primit de la Tine/ ci adesea fărădelege am făptuit/ însă la Tine am alergat să-mi plâng păcatul/ mizeria sufletului meu o știu și o știi, Doamne/ neputința mea o rabzi, Bunule/ ajută-ne pe noi, cei ce-Ți cântăm acestea/ și altele, multe, atunci când ieșim din trufia-ne/ din holda păcatului, când alungăm omida îndoielii/ și ne purtăm obida crucii/ Îți mulțumim, Doamne/ noi, cei ce la Tine găsim alinare/ asemenea rugămu-ne pentru semenii care nu cred/ să vie și ei la binecuvântarea credinței/ lăudat să fii, Părinte al tuturor

  2. Am vazut ieri filmul “The Shape of Water”.
    Se termina cu un citat din poetul persan din sec 12, Sanai Ghaznavi

    “Unable to perceive the shape of you, I find you all around me / Your presence fills my eyes with your love, It humbles my heart, For you are everywhere.”

    Nu stiu la cine se referea poetul, dar nu cred ca am auzit o mai frumoasa referire la Dumnezeu.

  3. Daniel Turcea, ,,Viaţa”

    ,,ascultă-mă
    am venit să-ţi spun adevărul
    am venit să-ţi vestesc biruinţa
    nu vei mai gusta moartea cu tristeţe
    ci o vei aştepta senin
    ştiind adevărul
    fii bun şi blând
    bucuros
    şi neînvins
    numele ei, înviere
    rostindu-se în trup şi în sânge
    prea înalt
    desăvârşita lumină dinaintea
    luminii”

  4. Umberto Eco [1995], în Carlo Mario Martini, Umberto Eco, ,,În ce cred cei care nu cred?”, Iași-București, Ed. Polirom, 2016, p. 10: ,,Doar posedând un sens al istoriei (lucru valabil chiar și pentru cel care nu crede în Parusia) putem să iubim realitățile pământești și să credem – cu caritate – că mai este încă loc pentru Speranță. Există o noțiune de speranță (și de responsabilitate a noastră față de ziua de mâine) care să le fie comună credincioșilor și necredincioșilor? Pe ce ne mai putem baza? Ce funcție critică poate avea o viziune asupra sfârșitului care să nu implice dezinteresul față de viitor, ci o analiză constantă a greșelilor trecutului? Altminteri, e drept că, chiar și fără să ne preocupe sfârșitul, admitem că el se apropie, ne așezăm în fața televizoarelor (la adăpostul fortificațiilor noastre electronice) și așteptăm ca cineva să ne distreze, în timp ce lucrurile merg așa cum merg. Și la naiba cu cei care vor veni.”

  5. Așa cum viața oricărui om, chiar și a celui mai oropsit are, totuși, măcar câteva momente de excelență, de bucurie deplină, de împlinire, când cel sau cea în cauză simte că trăiește cu adevărat, la fel anul calendaristic are asemenea momente privilegiate, iar cele mai importante dintre ele sunt sărbătorile, religioase și laice. Sigur, periodicitatea acestor sărbători nu îi poate găsi pe toți oamenii în starea adecvată, ba se întâmplă, din păcate, ca tocmai aceste momente să însemne interiorizarea și mai dureroasă a neîmplinirii, a vulnerabilității cu diverse etiologii, a fragilității ontice. N-ar trebui să se întâmple, dar uneori se întâmplă, căci sufletului nu-i poți comanda, el are imprevizibilitatea lui structurală, pe care chiar și împietrirea inimii, un fenomen aproape generalizat la scară planetară, nu îl poate anihila definitiv. Prin urmare, într-adevăr, în aceste clipe de relativă ruptură față de mediocritatea esențială a traiului lumesc, omul poate conștientiza anumite lucruri, se duce cu gândul în zone rar frecventate, din comoditate, din ignoranță, din prejudecată etc. Dacă și persoana cea mai umilă se bucură, fie și numai de câteva ori într-o viață, în cel mai autentic mod cu putință, este de sperat ca oamenii mai ,,norocoși”, mai înzestrați, mai atenți să trăiască în timpul excepțional din sărbători dacă nu o metanoia – este prea mult pentru sărmana lume secularizată – , cel puțin o minimă înțelegere a faptului că viața, lucrurile, sensurile pot fi percepute și altfel, că sunt aspecte la care în mod curent nu ai acces și care, cu toate acestea, determină realitățile de zi cu zi. Este o posibilitate…

  6. Ai certitudinea unei stări de înțelepciune, de împăcare cu tot și toate doar atunci când îți accepți ca perfect firească propria moarte. Că ești credincios au ba în viața de apoi devine secundar. Dar când mândria proprie renunță la orbire și înțelege inevitabilitatea sfârșitului, atunci modul de a gândi și de a acționa în viața curentă se schimbă radical. Fie cinismul, fie mentalul ,,căldicel”, fie, cel mai dificil, credința vor sta la originea majorității gândurilor, vorbelor, faptelor proprii. De regulă, moartea provoacă frică și repulsie, reacții firești, fiziologice. Dacă produce doar aceste reacții, atunci mare lucru nu mai e de sperat. Dacă însă declanșează și procesele nervoase superioare, atestate la om, de exemplu memoria, imaginația și, mai ales, gândirea și conștiința morală, atunci înseamnă că omul în cauză e viu spiritual, nu trăiește degeaba, ci începe să-și pună probleme și, cu efort, în timp, s-ar putea să înțeleagă câte ceva. S-ar putea, dar, din păcate, nu e obligatoriu…

  7. Bătălia cea mai importantă și care generează cotidianul și istoria, în cele din urmă, se duce în sufletul omului conștient. Evident, nu poți să fii lucid permanent, de aici apar erori. Dar un rezultat notabil al (auto)educației este autocontrolul în momente critice. Să analizezi, să interpretezi, să înțelegi și abia apoi să acționezi, chiar cu riscul ca acest algoritm mental să ducă la inactivitate, aparent abandon, renunțare. Logica lumii îți spune că e mai bine să regreți că ai făcut decât că nu ai făcut ceva. Dar nu sunt de ajuns lucrurile greșite pe care le-ai făcut?… Ai certitudinea că lucrurile neînfăptuite din cauza exercitării accentuate a discernământului ar fi condus automat la bine? Nimeni nu îți poate garanta așa ceva. E-adevărat, atitudinea retractilă, pasivă e caracteristică îndeosebi contemplativilor. Cei dinamici nu prea au stare și, teoretic cel puțin, pot greși mai des. Și iată cum firea omului, temperamentul poate influența caracterul, fie și formal. Dar esențială e conștientizarea luptei interioare din fiecare clipă…

  8. Probabil așa trebuia să fie: să reușesc să trec de „cerberul” care mă verifica dacă nu cumva sunt un „robot” tocmai în aceste zile, după ce am trecut prin alte încercări în care doar omenescul din mine a fost pus la încercare!

    Vin, prin urmare, cu urări de Pace, dorind tuturor Sărbători Pascale fericite și, prelungind gîndul lui Dorin Tudoran, drum Luminat de nădejdea dată nouă de Învierea lui Isus, în viața asta scurtă pe pămînt!

  9. Supuși cu toții misterului temporal, creații fiind, apărem, trăim, dispărem, binecuvântați de lumina necreată a lui Dumnezeu. În pace să ne afle Învierea Mântuitorului!

Trackbacks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *